Înaintea plecării la Enschede, conducerea din Ghencea a decis să revină la sistemul cu prime de meci
Șefii din Ghencea simt că meciul cu Twente se poate dovedi decisiv în calculele calificării din grupe și lucrează la moralul jucătorilor. Pentru a-i motiva suplimentar pe aceștia, conducerea a decis să le acorde iar, după aproape două săptămâni, o recompensă pentru victorie.
Debarcarea lui Cristiano Bergodi de la cârma echipei din Ghencea a echivalat, printre altele, și cu absența primelor la meciurile disputate fără italian pe banca tehnică. Mihai Stoichiță și Basarab Panduru au simțit că acest lucru îi afectează pe jucători și s-au hotărât să revină la premierile pentru fiecare partidă. La fel ca în campionat
Chiar dacă un meci în cupele europene nu se compară cu deplasări de genul Piatra-Neamț, Bistrița sau Curtea de Argeș, conducerea Stelei a decis să nu facă rabat de la regula pe care a impus-o pentru acest sezon: prime de obiectiv mari, prime de meci mici. De fapt, la începutul sezonului, Gigi Becali hotărâse să nu mai acorde niciun fel de recompensă pentru fiecare joc în parte, dar între timp s-a răzgândit. Tocmai de aceea, pentru meciul cu Twente s-a propus o primă de 2.000 de euro fiecărui jucător pentru un succes, una identică cu cele pe care steliștii le au stipulate în Regulamentul de Ordine Interioară pentru meciurile din Liga I.
Au de luat câte 8.000 de euro
La începutul sezonului, înaintea meciului cu Ceahlăul, Cristiano Bergodi a purtat o discuție cu Gigi Becali, în urma căreia a reușit să-l convingă pe patron să le acorde fotbaliștilor prime de meci în campionat. Astfel, fiecare succes în deplasare era remunerat cu 2.000 de euro, în timp ce un egal „afară” îl costa pe Gigi 1.000 de euro. În același timp, o victorie în Ghencea însemna și ea 1.000 de euro. Cum Steaua a reușit să învingă Ceahlăul, Oțelul și Gaz Metan în deplasare, Pandurii acasă, iar duminică a remizat la Brașov, calculul final arată 8.000 de euro în dreptul fiecărui jucător. Chiar și așa, niciun stelist nu a primit până acum niciun ban în afara salariilor, toate primele rămânând la stadiul de promisiune.
De unde au de luat bani steliștii Ceahlăul – Steaua 2.000 de euro Oțelul – Steaua 2.000 de euro Gaz Metan – Steaua- 2.000 de euro Steaua – Pandurii- 1.000 de euro Brașov – Steaua- 1.000 de euro Total: 8.000 de euro
Așteaptă și prima din Europa League
O altă restanță pe care conducerea din Ghencea o are față de jucători este prima promisă pentru calificarea în grupele Europa League. Cum steliștii au reușit în tururile preliminare ale celei de-a doua competiții continentale șase victorii din șase, și au reușit en-fanfare, din postura de cap de serie, accederea în seriile fostei Cupe UEFA, conducerea le-a rămas datoare cu câte 10.000 de euro. Banii vor intra însă, așa cum s-a promis, abia când UEFA va trimite banii către cluburi, lucru care se pare că se va întâmpla abia pe 16 octombrie.â
Au dormit lângă aeroport!
Conducerea Stelei a luat o decizie surprinzătoare înaintea plecării în Olanda. Cum lotul roș-albaștrilor urma să decoleze în această dimineață, la ora 9:30, șefii din Ghencea au ales să petreacă noaptea dinainte în Otopeni, pentru a evita aglomerația din traficul bucureștean. Astfel, gazdă în noaptea de marți spre miercuri le-a fost hotelul „Confort”, care se află în apropierea aeroportului „Henri Coandă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER